Cum poate să râdă atât de frumos? Dar atât de frumos!!! Cu hohote fericite, calde, gâlgâitoare care umplu casa, curtea, strada de fericirea ei molipsitoare. Degeaba mă simt slăbită fizic uneori, degeaba mi-e foame, degeaba mi-e cald…când o aud îmi trec toate şi uit de mine aşa cum nu am putut vreodată, aşa cum doar am visat să mă pot abandona total unei fiinţe.
Până şi când mănâncă e un hohot continuu! Azi i-am făcut prima dată un piure, după ce a tot degustat pe beţigaşe de legume sau a mai gustat câte una fiartă. Şi chiar era bun, aşa, fără pic de sare în el, pentru că în afara de frunza de ţelină pe care am pus-o ca să dea mai multă aromă era şi laptele meu acolo. Aşa că simţind gustul atât de drag a mâncat pe apucate între două hohote de râs, învârtind de zor cu mânuţele ei în mâncare…apoi le scotea şi le analiza de la depărtare râzând, de parcă cine ştie ce minune a descoperit tot învârtind pe acolo. Tare gustoasă e mâncarea asta pregătită cu legume şi stropită din belşug cu dragoste. După-masă piureul de fructe n-a mai avut succes…de fapt l-a vrut numai pe post de obiect de studiu :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu