Salt peste timp

Timpul scurs, neconsemnat, nu am cum să-l mai aduc in prezent....memoria mă inşală mai mult decât mi-aş fi dorit...Aşa că mă reorientez şi trăiesc prezentul.

Suntem într-o etapă mai mult decât interesantă. De câteva zile (de fapt de când am deschis blogul) tot încerc să ma adun, să scriu despre ce se întâmplă acum, dar nu ştiu de unde să încept. Cred că cel mai potrivit ar fi un amalgam :)

Are cel mai frumos glas...iar când mă strigă cu drag, dar si cu disperare uneori, pronunţând mama atât de corect, atât de drăgăstos îmi vine să strig în gura mare că o "meserie" mai frumoasă nu există. Odată ce mă descoperă, "ascunsă" prin baie, bucătărie sau curte nu se mai dezlipeşte de mine, iar dacă e cazul se agaţă (la propriu!) de mine ca să înţeleg cum stă treaba cu nevoile ei :)

E în etapa în care reproduce multe din ce aude...e greu să nu pufnim în râs, e greu să n-o îngânăm, dar altfel cum să înveţe vorbirea corectă?! În orice caz, cel mai uşor a învăţat să spună răspicat nu :D asta după ce l-a auzit pe Andrei de câteva ori interzicându-i unele explorări cam periculoase. Aşa că acum dacă o întrebi ceva, dacă îi ceri acordul în vreo privinţă şi nu-i dispusă să ţi-l acorde, îţi răspunde cu cea mai mare nonşalanţă nu nu nu...exact asa, de 3 ori, pentru că aşa a auzit de la început.

Încercând să scriu, s-o povestesc aşa, la modul general, îmi dau seama că mi-e tot mai greu... de fapt tot farmecul stă de fapt în momente, în acele lucruri "mărunte" care ne umplu existenţa în cel mai plăcut fel posibil. Asta îmi propun  eu să surprind de acum înainte..să consemnez toate clipele dragi, toate momentele în care alături de ea am mai învăţat şi noi ceva. Pentru că măcar un lucru ne e clar în toată nebuloasa  numită "meseria de părinte"...odată cu ea creştem şi noi...sau aşa ar trebui, dacă nu vrem să privim în spate cu regrete tardive.