Poem sălbatic

Din preaplinul meu,

azi, m-am decis, vă dau vouă 

un leu!

În schimb, vă cer bucăți din voi...

ce nu mai vreți:

Inimă de felină,

gândiri de râs?!

Apoi, mai veniți cu-n ochi de căprioară

și unul de vultur.

Am nevoie de ei

să mențin echilibrul, precar,

al picioarelor ce și-au terminat pașii

prin gropi și jungle de nesimțire.

Dacă vă săturați de ele,

dați-mi aripile voastre!

Nu să pot zbura!

(ce prozaic!)

Doar să pot strânge copilă în brațe

când va pleca din cuibul meu

și-mi va respinge,

delicat,

îmbrățișările grosolane ale brațelor.

N-ați vrea să renunțați la gheare?!

Sunt atât de utile...

M-aș apăra cu ele

de toate atacurile, 

panicate,

(cum altfel?!)

ale nefericii.

Și, rogu-vă, dați-mi copitele, 

să pot zdrobi sub ele 

toate căderile-mi.

Promit să le-ngrijesc,

să le ascut

și, la nevoie,

le-mprumut cuiva mai des căzut ca mine!

Mai vreau și două coarne...

Prin ele aș permite

să iasă-n lume

toate gândurile

ce mă fac să strâng din dinți,

zdrobindu-le-n hățișul

nefericitelor miresme ale urii.

Și dați-mi pene,

 multe pene,

mătăsuri delicate ale firii...

N-o să vă pară rau!

Pe nesimțite,

voi trece-n zborul meu nocturn

deasupra infinitelor dureri

ce vă apasă.

Dar n-o să mă simțiți!

Ci voi, să știți,

că-n tresăritul colțului,

rugosului de suflet,

în fața unui zâmbet cald și sincer,

indicibil,

e doar promisiunea ce-am rostit-o

în visul meu....cu pene.