Am așteptat multă vreme întâlnirea cu această carte, „posedarea” ei. Destinul a întârziat-o însă, mi-a scos-o în cale când o „uitasem” parcă, prin însăși autoarea ei (spre care îmi îndrept cu recunoștință gândurile de drag). Ceea ce trebuie să se întâmple, chiar se întâmplă...pentru că TREBUIA s-o citesc...să-mi alunge gânduri triste de care nu eram conștientă, dar și să mă bucure nespus pentru că multe dintre alegerile mele (instinctive) au fost și sunt cele firești, să-mi dea forța psihică de a crede în ele și de acum înainte.
O carte care, simt cu toată ființa, ar trebui să se afle pe noptiera fiecărei mame/viitoare mame, pentru că potolește angoase, dând naștere firescului, calmului, puterii de a-și accepta copilul real, nu cel fantasmat. Ea dă extrasimțul necesar pentru a recunoaște perioada de doliu care intervine, fiziologic, odată cu nașterea copilului, resimțită de cuplul mamă-copil ca o pierdere a unei unități perfecte, un totum de sine stătător, funcționând în idealitate, utopic, pierdere de care mama nu e conștientă întotdeauna, dar gândurile și acțiunile sale devin o continuă încercare de remediere, de reîntregire, de refacere a întregului.
O carte pe care trebuie să o termin întâi (pentru că sunt la jumătatea ei, dar jumătatea aceasta am parcurs-o într-o singură seară, cu prețul unei insomnii....insomnie reconfortantă psihic însă, dublată de bucuria week-endului care a permis această „exagerare”) pentru ca apoi să împărtășesc din ea, cu tot dragul, frânturi, reinterpretate prin propria devenire în ipostaza maternă... Simt că nu o pot ține doar pentru mine, m-ar apăsa prea tare vinovăția. Mai ales că ea se circumscrie atât de firesc proverbului „Dar din dar se face Rai” :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu