"Timpul n-a mai avut răbdare..."

Pe bune, asta-i senzația tot mai deasă, mai frecventă, halucinantă pe alocuri, trăita aproximativ zilnic.

Sună ceasul, ia fă bine și ridică-te din pat fără să lenevești, dacă vrei să ai parte de câteva minute bune de liniște, atât de necesare ca să-ți pui ordine-n gânduri și-geantă...dacă nu vei să mergi cu ceea ce aveai pregătit pentru ziua precedentă și, eventual, doamne păzește, neasortată cu ținuta! Să apuci să  dai cu apă rece (de ce naiba nu e mai rece că parcă n-are efect?!) peste ochii încă lipiți de somnul cam întrerupt, ce-i drept. Dacă mai poți să-ți înmoi, în aceeași liniște, desigur, buzele într-o ceașcă de cafea, deja ziua începe senin, atât de senin.

Iar copila asta, când o fi crescut în așa hal??? Ea să fie oare sau o fi schimbat-o un spiriduș, într-o noapte cu lună plină, cu o alta mult prea "mare", prea vorbăreață, prea....de toate știutoare și veșnic nedatoare cu replicile?! "Mami, să-mi dai și mie cremă să mă dau pe față, că altfel nu-s așa frumoasă!" . Acum apreciez, cred, la justa valoare produsele "banale" de îngrijire a pielii, gen ulei de cocos, unt de sheea, înfrumusețate nu niscava extract de levănțică, vanilie, flori de portocal etc...nu de alta, dar nu-mi stă inima-n loc că mândra folosește cu pioșenie, aproximativ zilnic, atractivele conținuturi ale micilor sticluțe/cutiuțe colorate naiv...ea care fugea ca dinaintea șarpelui când mă vedea apropiindu-mă cu intenții emoliente....așa că o lăsam în scoarța ei (la propriu :D), bucurându-mă că-mi dăruiește timp liber și stres puțin ca nu cumva să se ungă cu cine știe ce cremă dubioasă de a mea. Nu-i bai, acum au dispărut și dubioșeniile, cea mai mare nenorocire care se poate întâmpla este să găsesc vandalizată ultima cremă cumpărată, atât de suav botezată Prințesa levănțică....și după care ea este absolut ahtiată!!!

Să zicem că reușesc să mă împac cumva cu trecerea timpului care, o dată la câteva luni așa, mă face să mă întreb dacă mi-a vizitat iar vreun spiriduș copila, aia care mai spune, printre altele: "Lasă mami, fac eu mâncare, știu mai bine!" (de-ar da cel de sus să știi cât mai repede :D)...Să zicem....Cum fac, totuși, atunci când se adună grămadă muuuullte treburi, toate urgente, toate imposibil de sărit, toate iremediabil stresante, presante, dătătoare de draci?? Hai că de-ar fi interesante, ar mai merge, gree, greu, dar dacă te procupă tot mai faci cumva...dar nuuu, nici vorbă, sunt cele mai seci hârțogării și, colac peste pupăză, în aceeași perioadă se ivește și o treabă care  îți place, îți place mult de fapt și vrei neaparat s-o faci!!! Nu mai punem la socoteală sarcinile obișnuite de la servicu, nici copilul, da?

Ei, păi ce să faci?! Te trezești brusc că în casă "e atâââât de murdar" (chiar dacăm, între noi fie vorba, e chiar decent, ținând cont ce vîrsta are cel mai important membru al familiei), "Doamne, da' ce gol frigiderul ăsta!!!" (și dă-i, cu zel, să remediezi...goliciunea), "Când sărăcie s-au adunat atâtea haine de spălat sau de pus la loc?" (ei, când, așa-i de regulă, numai că atunci devin inopinat vizibile :D), "Nu înțeleg, cum se face că acum găsesc tot felul de articole interesante pe net?!", "Nu se poate, chiar e online X, Y, Z??...de când nu am mai vorbit, ce bine!" (și dă-i și spune cât de parșiv este hoțomanul ăsta de timp, pe care nu degeaba Radu Stanca îl denumise cel mai cel dintre hoți!, că nu-ți dă  prilejul să te mai bucuri și tu de-o clipă de răgaz...), "La naiba, nu putea să-mi cadă altă dată în mână cartea asta de care nu mă pot desprinde nicicum seara?". Nu știu dacă are rost să mai continui, fiindcă am senzația că ideea s-a conturat suficient.

Așa deci...iremediabil în aceste momente mă iau la lupte (de mori de vânt) cu timpul: îl blestem, îl rog, îl alung, îl implor, îl declar persona non grata, îl ignor și apoi mă recunosc înfrântă în fața lui. Care timp să fie de vină, dacă nici organizare nu e? De unde să fie răbdător cu mine, dacă eu nici acum nu am înțeles, o dată pentru totdeauna, că timpul își urmează "lunga sa cărare" în același mod de când am înțeles și eu cum se măsoară? Că inevitabil îți vine de hac, cu atât mai mult cu cât te pui contra lui și amâni până în ultima clipă treburi de care oricum știi că nu scapi!

Na, așa-ți trebuie, să scrii postare când arde lumânarea în palma  imediat, de mult ce s-a scurtat timpul!!! Fă bine și plimbă-ți degetele pe aceeași tastatură, da-n cu totul și cu totul alte scopuri!! Desigur, asta numai dacă vrei să te poți privi cu seninătate în oglindă, multumită că totuși încă te descurci, chiar onorabil, mai ales dacă ești "strânsă cu ușa", că timpul trece el, nu-i vorbă, dar te și îmbogățește, pe cât de multe clipe îți fură....

"Maaaaamiii, am veniiiiit!"

Și jur că fix acum voiam să mă apuc de treabă!!!

..........................................................................

"Aşa că nu vă temeţi de el, va fi o luptă
Din cele mai uşoare, iar de-l vom prinde-n laţ,
În pânza veşniciei de astă dată ruptă,
Noi, dintre toţi tâlharii, vom fi cei mai bogaţi.

Căci, dacă punem mâna pe el şi pe comoară, 
Ne-am pricopsit, prieteni, cum nu ne-am aşteptat, 
Şi, dacă punem mâna pe el, în astă-seară, 
Am dat o lovitură cum încă nu s-a dat..."
                                                  
                                                 Radu Stanca, Buffalo Bill