Cat de normal e normalul nostru?

„Amenințam” în ultima postare că mă voi întoarce cu o serie de articole pe baza cărții Speranței Farca, numai că, între timp, după ce am terminat-o, și-a găsit rapid o altă cititoare, la fel de nerăbătoare, așa că mai mare bucurie am avut s-o împrumut, decât să scriu articole despre ea. Bineînțeles, articolele promise tot le voi scrie, fiindcă e o nevoie irepresibilă pentru mine, în acest moment.

Ca o coincidență seducătoare, în aceeași zi în care terminam „Ce simte copilul...” ajungea la mine, chiar prin intermediul traducătoarei (multumesc și pe această cale, Claudia Neacșu ) „Conceptul Continuum” (Jean Liedlof). Inutil să mai adaug că în nici trei zile cartea era „devorată”. Întâi pentru că abia acum făceam cunoștință „oficial” cu multe concepte/idei pe care mi le-am însușit prin prisma AP-ului (Attachement Parenting), apoi pentru că e o carte care trezește din amorțire, zgândăre instinctele noastre prea dezorientate de valurile de gândire critică, rațională.

Un rezumat al ei ar fi, cred, prea lung (nu m-as putea decide ce să las pe dinafară), așa că cea mai sinceră  cale de a vorbi despre ea rămâne, probabil, să scot citate care prin conținutul lor, dacă nu sunt în măsură să provoace, să pună pe gânduri și chiar să ducă la o reconsiderare a poziției noastre „civilizate” față de puii proprii, nu înseamnă că adevărul lor nu există, ci că, pur și simplu, sinele nostru, ceea ce ne constituie ca specie, e prea înrobit de rațiune, de partea care ține de „civilizație”. Acest fapt nu ar fi, în sine, cea mai mare problemă, dar limitata mea experiență de până acum mi-a arătat că cei care contestă mai tare ideile de genul „bebelușul trebuie ținut în brațe pentru a se putea desprinde singur când e pregătit” sunt în același timp și cei mai nemulțumiți de relația cu propriul bebeluș/copil, fapt care mie îmi sugerează exact adevărul celor spuse vădit și implicit de Jean Liedlof. Îmi asum subiectivitatea opiniei, nu poate și nici nu e firesc să fie pusă la înălțimea unui studiu, dar mie observația mi-a fost mai mult decât suficientă încât să nu dau credit (defel) ideilor moderne si exagerat moderne în ceea ce privește creșterea bebelușului independent încă din primele ore de viață. Și până în acest moment simt (instictul îmi spune, acum sunt și mai sigură) că altă calea mai potrivită pentru noi nu era.

Pe scurt, după experiența avută cu indienii Yequana, în mijlocul cărora a petrecut aproximativ doi ani, autoarea, new-yorkeză, și-a dat seama că specificul nostru, ca specie, în materie de crescut copii și trăit viața, nu este acela cu care suntem noi obișnuiți. Dacă ar fi așa, înseamnă că toți oamenii, de pretutindeni, civilizați sau mai puțin civilizați, ar trebui să se comporte conform aceluiași tipar. Dar lucrurile nu stau deloc astfel.

Cea mai evidentă opoziție dintre noi, „civilizații” și ei, „sălbaticii” este aceea că în timp ce noi considerăm fericirea, ca stare de a fi, ceva trecător sau, în orice caz, un sentiment de foarte scurtă durată, ceva după care se tânjește tot timpul, ei trăiesc „în sânul”ei, fiindcă nu au făcut ”pactul cu diavolul”, nu și-au dat instictele (care, să nu uităm, sunt cele care ne asigură supraviețuirea ca specie, altfel ne-am arunca numai așa, de distracție, în fața mașinii ce rulează cu viteză nebună, să vedem dacă într-adevăr se moare... reducere la absurd, într-adevăr, însă acesta e adevărul incontestabil a ceea ce înseamnă instinct de autoconservare) rațiunii. A nu se înțelege că cea din urmă e indezirabilă...ar fi chiar culmea, până la urmă de aceea sunt oameni și nu doar mamifere și atât. Dar în ceea ce privește asigurarea continuității speciei, rațiunea nu are niciun merit, dimpotrivă.

„Continuumul” la care face referire autoarea ar putea fi, simplist spus, tot ceea ce ființa asteaptă să găsească la naștere, iar în cuvintele ei „Acest continuum uman poate fi definit ca o succesiune de experiente care corespund asteptarilor si inclinatiilor speciei noastre, in conditii asemanatoare cu acelea in care aceste asteptari si inclinatii au aparut. Printre aceste conditii se afla si  un comportament adecvat al individului, precum si un tratament adecvat din partea altor indivizi.”

Va urma....