Alertă! "Copil dependent!"

Inspirată din vecini şi din...observaţii directe la subsemnata, iaca ce gândesc eu despre inteligenta replica:

1. Da. Vreau un copil dependent. Vreau să ne caute şi să ne prefere apropierea pentru ca peste vreo câţiva ani să se ceara cât se poate de natural să doarmă peste noapte la prietena ei. Sau la Tina, unde-i place şi acum, dar numai până dă Moş Ene târcoale :D Sau să-şi ia perna, sictirită de camera părinţilor, ca să se mute unde găseşte liber (în caz că nu are amenajată cameră până atunci :P ). dar numai pentru că ea vrea, nu pentru că "am învăţat-o" noi. Nu ştiu cum poţi învăţa simţurile. De fapt nici nu caut vreun răspuns.

2. Încă e alăptată??? Trecând cu vederea observaţii precum " dar tu nu mai poţi să ai lapte bun la vârsta asta" (aşa o fi sau nu, pentru mine e cam irelevant, ceva din instictul ăla primar îmi spune că nu are cum să fie laptele de vacă, destinat viţelului, mai bun decât al meu, destinat copilului propriu ), "e prea puţin acum, nu ajunge pentru un copil ca ea" ajungem la "niciodată n-o s-o poţi obişnui fără tine" (zău...mira-m-aş să mă tragă de mînă ca să o însoţesc la prima întâlnire :D ), "nu-i bine să sugă la vârsta asta" (când întreb de ce.....răspunsurile îşi cam pierd logica ). Cele mai interesante sunt clătinatul din cap al vreunei doamne mai în vârstă care, săraca, a fost nevoită să-şi lase copilul de 3 luni ca să meargă la muncă. Nici nu mă mir că i se pare ciudat alăptatul prelungit, ea nu avea cum să poată experimenta/înţelege aşa ceva. A avut grijă răposatul s-o integreze rapid în câmpul muncii.Ştia el ce ştia, cu cât stă mama mai mult lângă copil, cu atât mai legată devine de el...or această abnegaţie nu era permisă decît dacă o puneai în sluba viitorului de aur!

3. "Nu puteţi pleca nicăieri fără ea". Mai are rost să explic? Adică..cine-şi doreşte să plece cu zilele fără copil aşa mic?! Evident cine preferă, e liber să o facă, dar să nu presupună că viaţa celor care nu aleg opţiunea asta s-a încheiat. A nu merge acum fără copil nu înseamnă că niciodată n-o să se mai întâmple lucrul ăsta...Doar că ceva mai târziu decât cere moda (aia care înmoaie inimi, părinţi tineri şi frumoşi care îşi văd de viaţă ca înainte pentru că au avut grijă să-şi obişnuiască bebeluşii cu bunicii şi, nu-i aşa, sunt independenţi...atât de independenţi încât aceiaşi bebeluşi râd cu tot corpul când intră bunica sau mătuşa în cameră, nu mama sau tata (exagerez, dar nu prea tare.) ).

4. "Nu o să se obişnuiască la grădiniţă". Ei, aş. Adică toţi copiii care nu mai sug sau nu au supt niciodată au stat din prima zi la grădi, fără plâns după mami, fără niciun semn că ar prefera acasă sau aiurea? Chiar toţi?

5. "Va fi o răsfăţată!" Bine, cred că e nevoie de o lămurire...ca să mă exprim bombastic e nevoie de nişte "delimitări conceptuale": ce înseamnă răsfăţ?! Faptul că are nevoie de mine sau de el să o alinăm şi s-o ţinem în braţe când e obosită, s-a lovit, îi cresc dinţii, e plictisită etc? Sau faptul că îi cumpăr jucării peste jucării (că doar am copil independent, nu?) în speranţa că acele obiecte o vor ţine ocupată, dar îi vor dovedi în acelaşi timp că o iubesc? Şi cum mă justific dacă nu pot să-i cumpăr în acelaşi rimt? Ca să nu creadă copila că n-o mai iubesc dacă nu-i mai cumpăr, să ne-nţelegem! Nu ştiu, drept să spun....ştiu doar că prefer iubirea sinceră, directă, nemediată....iar jucăriile să aibă un loc firesc...să aducă la un loc şi copil şi părinţi, nu să devină obiectul care desparte copilul de părinţi. Că doar suntem fiinţe sociale, nu? Jucăriile pot ţine locul unei persoane? Probabil pot, când nu se poate altfel, dar sigur nu-i cea mai fericită opţiune şi nici cea pe care a ales-o copilul de la bun început...a fost condus, cu blândeţe sau nu, depinde de abordări, spre această situaţie. Şi probabil că noi o răsfăţăm....pentru că vine şi ne ia de mână " Mami/tati, mă joc!" şi ne duce la locul cu pricina. Ceea ce în mintea ei de copil născut dintr-o fiinţă socială înseamnă ca eu s-o însoţesc în joc, să mă las la nivelul ei (nu în picioare, nu pe scaun!) şi să particip....sau măcar să stau lângă ea....să văd ce frumos ştie să construiască ea cu lego. Altfel, dacă nu are cu cine împărtăşi bucuruia, la ce bun să se joace?! E adevărat, un frate/soră sau alt copil în ecuaţie schimbă niţel datele problemei, în bine şi-n mai uşor pentru părinţi :)

Atât azi....:)