Deja?!

De cateva zile tati are maaaare trecere. Eu trăiam cu senzaţia că fazele de genul ăsta se întâmplă mult mai târziu, dar Iulia are de gând să mă surprindă în continuare.

Acum câteva zile se urcă pe scaun, se bâţâie preţ de câteva secunde în faţa oglinzii (sic sic, e fiică-mea :D ) şi apoi strigă în gura mare "joooos!", cum ar veni...s-o ia cineva că singură nu poate (poveşti! ). Mă execut aşadar...însă, surpriză, când încerc s-o iau strigă cât o ţin puterile "Nuuu mamii, tati jos!". Na-ţi-o frântă!!! Hai tati şi dă jos odorul căţărător!

De câteva zile încoace de câte ori pomenesc de plimbare şi o întreb dacă vrea să mergem (adică s-o iau eu la schimbul unu, taică-său la al doilea ) îmi spune foooarte serioasă "Tata pruuu!". No, exact, adică vrea cu subsemnatul. N-ar fi o problemă, că ar merge zi lumină, numai că nu-l ţin picioarele pe cît l-ar căra fiică-sa...ea, bine merci, când oboseşte, vine acasă, lasă ATV-ul (mă rog, o chestie cu patru roţi, fără pedale, la care dă din picoare până oboseşte ca să se plimbe...şi pe care scrie mare, cît roata morii, ATV ) şi cere căruciorul în care stă liniştită, eventual mai roade ceva, iar tati să împingă că doar n-o dor pe ea picioarele :D Până la urmă a fost bine si cu mine azi..de fapt şi ieri...dacă nu-i iese pasenţa cu tati, hai fie, merge şi cu mami :))

În urmă cu vreo două seri...ieşim de la baie. El, ca de obicei, o duce cu  prosopul şi apoi o lasă pe pat. Până adoarme e în grija mea. Ţi-ai găsit, nu se mai aplică regula! Dau s-o şterg...bineînteles acelaşi refuz "Nuuu, tati tege!" Ce să facă tati? Poate s-o refuze pe cea pe care toată o ziua o pupă din cap până în picioare şi căreia îi face cele mai profunde declaraţii de iubire eternă şi necondiţionată? Nu, nu poate....aşa că bietul tătic bagă full-time şi nu prea are de ales :D Măcar de m-aş alege eu cu timpul liber, dacă tot mă trimite frumuşel la o parte domniţa :)) Dar nici vorbă, totul coincide cu o perioadă în  care chiar am nevoie să  fiu singură şi să muncesc.

De gelozii, nu încape vorbă...la culcare şi la trezire nu există nimeni decât "mami". Şi uite cum toată lumea e fericită.

Şi a trecut o săptămână...

...de şcoală! Şcoală pentru mine, schimbare de decor semiparţială pentru Iulia. Stă cu naşa, cu care e atât de obişnuită încât pentru ea nu e mare diferenţă..în loc să meargă din când în când la Tina, merge zilnic. Ceea ce e şi mai bine pentru că Tina vorbeşte mult, o distrează, o duce în multe locuri şi cunoaşte mai multă lume decât cu noi :D Are prietene câteva vecine de pe scara blocului, deja le strigă pe nume la uşă :)). Pe scurt, abia aşteaptă dimineaţa să meargă. Doar pe la 1 îşi aduce de mine, că doar încă sunt sursa de hrană şi de linişte...aducătoare de somn :) Mă aşteptamn la provocări şi mai mari, dar momentan nu e "dracul chiar atât de negru"Asta dacă trec peste...caca pe covor la prima oră :D, pahar spart că doar  mamă-sa n-o catadicsit de cu seară să-l ducă la bucătărie, hainele de pat şi pernele într-un zbor continuu şi-n toate direcţiile, urcatul pe scaun lângă mine ca să mă asiste şi imite la machiat :D Una peste alta, ne descurcăm totuşi de minune, eu ajung mereu mai repede la şcoală cu 10 minute, performanţă de care nu eram în stare când nu aveam copil :D Asta da minune!!

Însă debutul anului şcolar a coincis cu o experienţă dureroasă prin care am trecut din nou cu Iulia. Acum e bine, e ea, aceeaşi....dar noi am mai strâns un car de nelinişti cărora trebuie să le găsim soluţie. Şi cât mai repede!

Ritual de seducţie

Se iau obrajii mamei între palmele mici ale unui copil, se pupăceşte înzecit fiecare în parte. Apoi se strînge tare în braţe, cu drag infinit, şi se priveşte cu bucurie luminoasă ochi în ochi. Cuvintelele meşteşugite nu-şi au locul aici pentru că eşti prea ocupat să simţi, să miroşi, să adulmeci cu ochii închişi...poate răpim eternităţii clipa asta perfectă...

Cele 10 porunci ale sufletului

sau lucruri fără care viaţa mea ar deveni nonsens....

1. Mirosul de copil! (elixir, ambrozie, nectar, izvor de viaţă sau cum vreţi să-i mai spuneţi)

2. Zâmbetul lui.

3. Cărţile bune descoperite întâmplător. Mult mai faine decât toate recomandările (deşi aş minţi să spun că nicio carte recomandată nu mi-a plăcut).

4. Muzica "demodată".

5. Blogurile scrise fain, cu patos, cu iubire, cu chibzuinţă, cu nervi, cu indulgenţă, cu duioşenie...(lista e deschisă).

6. Două comunităţi virtuale faine. Atât de faine incât mi-au influenţat decizii luate în viaţa de zi cu zi.

7. Soarele care bate in geam dimineaţa, prin gardul viu, înalt care acoperă sticla în întregime..zidul meu viu care ţine departe urâtul... nu simt nevoia să văd nimic pe geam...nici maşinile înnebunite, nici praful care rămâne în urma lor, nici oamenii grăbiţi, nici strada  care poartă urmele unui război inexistent...

8. Mirosul de cafea.

9. Îmbrăţişări calde, infinite în 3.

10. Calculatorul...fără el lista de mai sus ar deveni incompletă.

Şi totuşi..cum mă cheamă pe mine?

Habar n-am de unde a învăţat copila mea că mai multe încercări înseamnă mai multe şanse de reuşită. Să vă spui de ce.

Când are treabă cu mine mă strigă scurt mama. Dacă din varii motive nu răspund în secunda a doua urmează un mami melodios, îndulcit. Iarăşi..nu se ştie din ce cauze eu rămân surdă...şi-mi aud apoi hotărât Ioana (asta-i de ultimă oră...pân' acum au fost: Ioaioa, Nana, Oana...sper să nu mai urmeze altele :D asta ar însemna că eu îmi cam pierd auzul :)) ) Uneori îmi forţez norocul şi nu răspund nici la a 3-a strigare...si apoi îmi aud urechile mele (şi probabil nu doar ale mele :D ) Maamaaa (strigat) ţiţi (implorator). Na, rezistă-i dacă poţi! Că de surzenie..să fie clar, te vindeci :D

Şi totuşi mă întreb...de ce face ocolul  ăsta melodios şi nu-l plaseaza pe ţiţi direct la prima strigare?! Taică-său zice că mă ia prin învăluire :)) Eu zic că se ştie fermecătoare si face exerciţii să nu-şi piardă farmecul recent descoperit (când mai creşte îi povestesc eu să nu-şi facă griji, de ăsta sigur n-o duce lipsă :) )

De ce nu şi despre alăptare?!

Saptamana aceasta este dedicată alăptării la nivel mondial. Nu stiu cum se face...eu, adepta de la bun început, nu am scris nimic pe tema asta, desi am postat foarte des pe FB linkuri pe acestă temă, mai ales săptămâna asta.

Iarăşi mă miră faptul că acum când am "locul meu", virtual vorbind, nu scriu referitor la subiect, deşi era o vreme când activam pe un forum în special să incurajez mămicile doritoare (unde, între noi fie vorba, mi-o mai luam si peste nas că prea fac totul să pară simplu şi nu înţeleg că de fapt e muult mai complicat.)  Oare văcuţele poartă discuţii pe tema asta? Sau pisicile?  Sau maimuţele?! (Nu râdeţi, semănăm cu ele mai mult decât ne-ar plăcea nouă să admitem.Bunăoară domniţa, fiică din dotare, e în etapa cu pricina, drept urmare mai nou răspunde la numele de "maimuţica". Adicătelea, nu poţi face NIMIC în faţa ei fără ca ea să te imite IMEDIAT!) Nu prea cred..cred că o fac pur şi simplu, o fac pentru că nu le aşteaptă acasă armata de "cunoscători" care la primul plâns sar pe tine şi te imploră să dai lp,  să nu nenorocelti copilul, nu au medici care insistă cu măsurători riguroase şi dau dezaprobator din cap când te aud zicând că nu stii cât mănâncă la o masă (ei, ei, mamă natura, ia fă si tu sânii gradaţi de aci înainte, să mai poată respira liniştiţi şi (unii) pediatri! )

Am înteles de ce azi, citind postarea degeţicii :) ( http://armonii.blogspot.com/2011/08/tot-despre-alaptare-si-despre.html ) şi am râs cu lacrimi citind pe la "pitici" http://piticiculipici.blogspot.com/

De fapt..e ceva atât de NORMAL...prea normal. Adică, aşa cum nu povestesc p-aci meniul zilnic, de ce aş tot bate apa-n piuă pe tema asta?! Nu mă simt si nici nu sunt la rîndul meu vreo eroină în viaţă. O fac(i), pur si simplu, pentru că iubeşti, pentru că simţi şi pentru că poate ai avut norocul să fii mai bine informată decât neonatologul (iarăşi, unii, chapeau pt cei din tabăra opusă, că sunt, slavă Domnului! numai că, vorba aia, până ajungi la Dumnezeu, te bat Sfinţii. ) care-ţi spune serios că dacă îi dai mai mult de 6 mese pe zi va regurgita totul deoarece nu apucă să se digere. Ei bine, domnilor pediatri stresaţi rău de numărul meselor şi urmăriţi prin vise noapte de grija mililitrilor eu vă spun cu toată sinceritatea că sugacea din dotare nu a regurgitat mai mult de 10-20 de ori în toată viaţa ei (asta în condiţiile în care e normal să regurgiteze zilnic chiar...ba mai e si benefic, în caz că a inghiţit cam mult stomacul dă afară surplusul) si nici nu a ajuns vreo obeză pentru că a supt "fără număr". Aş vrea să aud o explicaţie pluzibilă, de ce nu s-a întâmplat nimic din sumbrele predicţii?! Regurgitat, ioc, colici ioc, răceli..vreo 3, tratate prin braţe, lapte şi antitermic la nevoie. Am trecut într-adevăr printr-o încercare (cam grea spre foarte) în ceea ce priveşte sănătatea (ăsta e si motivul pt care toata luna iulie nu am putut scrie nimic) dar moştenirea genetică nu poate fi combătută nici măcar prin alăptat.

Ce lecţie de iubire mai sinceră îi poţi da pruncului tău decât lăsându-l să se hrănească la sân, cum ne-a făcut natura (sau Doamne Doamne, după crez)?!

Cine-i aici?

Aseară ne-am pus la răsfoit printre grămada de poze cu Iulia. După ce le admirăm noi cu foc o intreb la întâmplare cine e în poze. La pozele în care avea sub un an răspundea "bobo" (da, chiar, cine să fie mogâldeaţa aia dacă nu un bebe mic? :)) ), la cele în care era trecută de 1 an sau chiar poze recente spune "Iuuia", iar la cele în care e luată mai de aproape si pare mai rotundă la faţă zice "Ama" (o fetiţă simpatică foc cu care ne tot întâlnim, dar ceva mai rotunjoară decât Iulia .

Pt exemplificare :D

Bobo

Ama :mrgreen:

Iuuia :P

Inutil să mai spun cât am putut râde si ea cu noi :D Adică îi tot fluturam sub nas pozele la care spusese bobo sau Ama...si nu se încurca, de fiecare data îsi menţinea opinia :D Ei, ei, adulţii ăştia..nimic nu pricep fără explicaţii repetate :P

Update. A gasit A o poza de vreo..12-13 ani, alb negru...si deşi întotdeauna îl recunoaşte chiar şi-n pozele vechi, dacă-s color, în asta a zic că e "nenea" :)))