Stiu, nu e chiar ok transcrierea fonetică :D Dar am redat cât mai fidel cu putinţă lălăielile de dimineaţă ale domniţei care, inspirată de radio, s-a apucat sa ne cânte. Din toţi plămânii, cu toată puterea si....susepect de fidel faţă de varianta originală...Intai "gat tu lov iu, gat tu lov iu!"..şi mi-a luat ceva timp până să înţeleg, că eu nu mă îndeletnicesc cu aşa ceva, cu fredonatul cântecelor, cu atât mai puţin în engleză...la ce voce am e mai bine să nu mă manifest :D risc să stric şi bruma de ureche muzicală, în caz că o fi moştenit-o de la taică-său, de la mine, nicio şansă! Apoi "onliiii iuuuu!"Numai că la râsul general, căruia de obicei îi răspunde şi ea cu hohote, încântată de propria realizare, de data asta, i-a răspuns cu-n serios, foarte serios "Ştie Iulia, ştie!"
Şi pe cuvânt că n-o pot contrazice. Neam cioresc,deh, nicio şansă de obiectivare faţă de propria creaţie! :) Desăvârşită creaţie....unica mea capodoperă de până acum...
Se afișează postările cu eticheta paroles. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta paroles. Afișați toate postările
sâmbătă, 26 noiembrie 2011
joi, 1 septembrie 2011
Şi totuşi..cum mă cheamă pe mine?
Habar n-am de unde a învăţat copila mea că mai multe încercări înseamnă mai multe şanse de reuşită. Să vă spui de ce.
Când are treabă cu mine mă strigă scurt mama. Dacă din varii motive nu răspund în secunda a doua urmează un mami melodios, îndulcit. Iarăşi..nu se ştie din ce cauze eu rămân surdă...şi-mi aud apoi hotărât Ioana (asta-i de ultimă oră...pân' acum au fost: Ioaioa, Nana, Oana...sper să nu mai urmeze altele :D asta ar însemna că eu îmi cam pierd auzul :)) ) Uneori îmi forţez norocul şi nu răspund nici la a 3-a strigare...si apoi îmi aud urechile mele (şi probabil nu doar ale mele :D ) Maamaaa (strigat) ţiţi (implorator). Na, rezistă-i dacă poţi! Că de surzenie..să fie clar, te vindeci :D
Şi totuşi mă întreb...de ce face ocolul ăsta melodios şi nu-l plaseaza pe ţiţi direct la prima strigare?! Taică-său zice că mă ia prin învăluire :)) Eu zic că se ştie fermecătoare si face exerciţii să nu-şi piardă farmecul recent descoperit (când mai creşte îi povestesc eu să nu-şi facă griji, de ăsta sigur n-o duce lipsă :) )

vineri, 5 august 2011
Cine-i aici?
Aseară ne-am pus la răsfoit printre grămada de poze cu Iulia. După ce le admirăm noi cu foc o intreb la întâmplare cine e în poze. La pozele în care avea sub un an răspundea "bobo" (da, chiar, cine să fie mogâldeaţa aia dacă nu un bebe mic? :)) ), la cele în care era trecută de 1 an sau chiar poze recente spune "Iuuia", iar la cele în care e luată mai de aproape si pare mai rotundă la faţă zice "Ama" (o fetiţă simpatică foc cu care ne tot întâlnim, dar ceva mai rotunjoară decât Iulia .
Pt exemplificare :D
Bobo
Ama :mrgreen:
Iuuia :P
Inutil să mai spun cât am putut râde si ea cu noi :D Adică îi tot fluturam sub nas pozele la care spusese bobo sau Ama...si nu se încurca, de fiecare data îsi menţinea opinia :D Ei, ei, adulţii ăştia..nimic nu pricep fără explicaţii repetate :P
Update. A gasit A o poza de vreo..12-13 ani, alb negru...si deşi întotdeauna îl recunoaşte chiar şi-n pozele vechi, dacă-s color, în asta a zic că e "nenea" :)))

joi, 30 iunie 2011
Discutii serioase. Foarte serioase!
- Cum te cheama pe tine?
- Iuuia.
- Dar pe el cum il cheama?
- Taati
- Pe mine cum ma cheama?
- Maami.
- Asa e, dar am si eu un nume, cum ma cheama?
- Tzitziii
(corect!
)
- Si ce bei tu din tzitzi?
- Tapte tzitzi
Mai tarziu, dand ture roata prin camera "Iaaaaanaaaa, Iaaanaaa" (Ioana) Cum ar veni.."vezi, desteapto, ca-ti stiu si numele, dar nu ala e important pentru mine
- Iuuia.
- Dar pe el cum il cheama?
- Taati
- Pe mine cum ma cheama?
- Maami.
- Asa e, dar am si eu un nume, cum ma cheama?
- Tzitziii
(corect!
)- Si ce bei tu din tzitzi?
- Tapte tzitzi
Mai tarziu, dand ture roata prin camera "Iaaaaanaaaa, Iaaanaaa" (Ioana) Cum ar veni.."vezi, desteapto, ca-ti stiu si numele, dar nu ala e important pentru mine
Abonați-vă la:
Postări (Atom)