După cum era firesc a venit şi momentul în care drăgăleala se cenmzurează...Cum ar veni, nu mă mai duc eu s-o smotocesc când şi cum am chef, pentru că ştie foarte bine să pună limita atunci când nu vrea " Mami, nu iubeşte! Nu vreau acuma!" :D Ieri m-a tot trimis "la plimbare" de mai multe ori, aşa că la un moment dat am întrebat-o "Bine, bine, dar acum eu pe cine să mai iubesc!" Răspunsul a fost pe cât de promt, pe atât de justificat "Pe tati!" Na, răspunde dacă mai poţi!!!
Când vine de la plimbare trebuie să stau undeva ascunsă până se descalţă, dă jos haina şi apoi aleargă strigându-mă cât o ţin plămânii la mine, în cameră, ca să-mi sară în braţe. Dacă îi stric jocul şi ies înaintea ei din cameră, până nu s-a dezbrăcat şi deci nu a apucat să vine ea la mine, nu invers, se lasă cu supărare, cu iesit din nou afară şi repetat intrarea :D Ei, după ce i-am prins "schema" ştiu sigur că ăsta e unul din momentele alese de iubăreală, când se aruncă la mine în braţe, cu tot corpul fremătând, ca un pui de pasăre bucuros că acum îi ies atât de bine zborurile, fericit că mama e sau revine întodeauna la cuibul drag :)
Şi apoi se lipeşte ca o ploaie caldă de corpul meu, pământ uscat ce-şi aşteaptă zi de zi binecuvântata alinare, se alintă şi mă alintă, se hrăneşte şi sălbatic şi duios, pentru ca să mă abandoneze inevitabil când i se pare că a lipsit tati prea mult şi aude uşa de la intrare. Atunci se reia jocul, aleargă de oriunde ar fi să-i sară lui în braţe şi să-i declare iubire curată...Sedusă şi abandonată... dar părăsită cu certitudinea că va reveni la mine mereu...încă şi încă ....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu