Primăvară, primăvară, nu credeam c-ai să mai vii...

Ei, da...cam aşa gândeam acum două săptămâni, în ciuda faptului că-n cei (încă :D) 29 de ani nu ţin minte să se fi întâmplat ca domniţa primăvară să sară pârleazul la alţii...Numai că nevolnica asta de iarnă m-a cam secat de energii şi optimism, se înţelege deci cu câtă bucurie (şi suspiciune) am privit primele zile de primăvară :D

Şi zău că e fain primăvara! Copila zburdă liberă prin parcuri, pe trotuare, pe la cine o mai primeşte în vizită (că are naşă plimbăreaţă, care n-o lasă să se plictisească prea mult :) ) iar eu parcă, parcă altfel privesc zilele...păcat că nu vine sfârşitul de săptămână mai des, să mă pot bucura de vreme bună mai cu foc...aşa, ca azi, când am umblat după fundul (drag şi perfect, na :D) al domniţei din dotare, domniţă care a luat la rând toate locurile cu care le putea face cunoştinţă pantalonilor (acu pe bune, ar fi păcat să vii cu copil curat acasă, right?), s-a căţărat pe la cucurigu. Şi ca să fie totul clar a sărbătorit (tot acolo la cucurigu) cu un dans, spre ameţirea totală a celor din parc.

Mai este însă un aspect legat de primăvară (şi vreme bună în general) pe care aproape că-l uitasem, uitat să fie pe veci: odată cu copiii care umplu parcurile cu bucuria lor multă, mare, dospită bine peste iarna care i-a ţintuit, de multe ori fără voia lor, în case, apar şi părinţii sau bunicii cu veşnicele probleme (capitale!) legate fie de curăţenie, ameninţată serios de praf, nisip şi resturi de frunze, fie de cum ar trebui folosite leagăne, topogane, căsuţe, jucării...Dar nu acesta e aspectul care aş vrea să primeze, n-ar fi păcat să-mi stric eu singură bucuria de care abia m-am molipsit?!

Primăvara asta am conştinetizat de fapt că am o fetiţă în toată splendoarea! Nu copil mic, cu atât mai puţin bebe...ci o fetiţă delicioasă ca o piersică plină de suc parfumat (ah, acum mi-e poftă de vară!), cu licurici în ochii ei curioşi, cu unduiri (deja??!!) suave care te duc cu gândul la prinţese...mai mici, dar prinţese!, cu mişcări feline şi glas dătător de lumini în ochi (nu numai ai mei :) ). Şi nu pot să nu mă întreb, evident nostalgic, când a crescut atât...de când ştie ea să răspundă la orice întrebare ("Ce faci, tati?" "Mă îmbrac!" "Nu, nu te îmbraci, te închei la nasturi!" sau "Cu ce vrei să te încalţi?" "Cu cizmele mov, de gumă, că am bluză mov" :D ) şi, totuşi, cum de se poate încălţa şi încheia singură...nu pentru că nu e firesc să facă şi lucrurile astea, dar din momentul în care îşi ia singură cizmele, adidaşii, pantofii şi se mai şi încheie singură la geacă, apoi să fie clar, bebeluşenia (ce-i aia?!) s-a dus. A lăsat în urmă amintiri nostalgice, dar a adus cu sine discuţii "de oameni mari", un partener de nădejde cu care te poţi consulta în multe privinţe, vestimentare şi culinare îndeosebi.

A crescut...primăvara în suflet şi copila sub ochii noştri!