DE CE ???

Acum două zile citeam despre situaţia în care se află Bibi...din păcate e mai grav decât se credea şi mai greu de tratat.

Azi dau peste cazul lui Vlăduţ şi, citind, simt cum îmi urcă spre creieri valuri de emoţie, cum plânsul mă face să tremur şi să uit complet că am multă treabă, multă....şi trebuie să fiu limpede şi senină...

Cum să rămâi limpede şi senin când vezi atâta suferinţă la vârste la care ea ar trebui să fie o necunoscută?! M-am gândit la varianta să nu mai intru pe FB, nici pe net de fapt, măcar o vreme, să nu mai văd cazuri de genul acesta pentru că mă consumă într-un hal în care nu m-aş fi gândit înainte de a fi mamă. Atunci îmi era uşor să trec peste astfel de situaţii, uitam mult mai repede, mă afectau, dar cumva reuseam să mă descurc cu suferinţa asta, spunându-mi că aşa e de când lumea, oamenii se îmbolnăvesc indiferent de vârstă.

Dar apoi iar m-am gândit...dacă toţi ne izolăm într-un balon de săpun care să ne ofere iluzia că toate sunt bune şi frumoase, cine să mai ajute puii ăştia de om, care suferă..şi suferă şi părinţii de zece ori mai mult că nu pot să le ia durerea şi s-o susporte ei înşişi? Cine, dacă nu cei care îi înţeleg cel mai bine? Noi, cei care suntem la rândul nostru părinţi...părinţi norocoşi de copii sănătoşi pentru care numai gândul de a-ţi vedea copilul suferind în aşa măsură este răvăşitor?

E puţin ce am făcut eu...2 euro prin sms.....aştept să vină şi el de la plimbare ca să mai folosesc un telefon în acelaşi scop. Însă e infim, infim...Poate totuşi suferinţa pricinuită de aşa veşti se mai atenuează cu 1% pt că ştii că n-ai trecut indiferent...Şi tot mai sunt şi alţii care vor rezona cu durerea acestor oameni. Trebuie să fie!!!!